Cărțile pentru elevii din județ ajung la cei cărora le sunt destinate

Written by admin. Posted in Cultura, Top News

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 10, 2017 with No Comments

La începutul lunii septembrie, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad a demarat colectarea de cărți din bibliografia școlară, sub formă de donație, care urmau să fie direcționate, după începerea noului an de învățământ, spre elevii școlilor din județ.

Apelul adresat arădenilor de a sprijini această inițiativă, derulată sub titulatura „Cărți pentru elevii din județ” nu a rămas fără ecou, sute de volume luând calea bibliotecii. O parte dintre acestea vor ajunge la prima destinație, Școala Gimnazială Bârsa, la mijlocul acestei săptămâni.

Am încercat să identificăm școlile din județ care se confruntă cu lipsa unor titluri din bibliografia școlară, iar în această săptămână facem primii pași spre a veni în ajutorul acestora. Joi, 12 octombrie, ne vom deplasa la Bârsa, acolo unde vom oferi elevilor Școlii Gimnaziale de aici aproximativ trei sute de volume provenite din donațiile arădenilora precizat managerul bibliotecii arădene, Doru Sinaci.

Nu putem decât să le mulțumim celor care au adus cărți la bibliotecă, anunțând că acest proiect continuă. Volumele pot fi aduse și predate la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”, de pe strada Gheorghe Popa de Teiuș, nr. 2-4, zilnic între orele 8.00-16.00. Să nu uităm că fiecare volum donat oferă unui copil șansa și bucuria de a descoperi farmecul literaturii, lumea fascinantă a cărții.

No Comments

There are currently no comments on Cărțile pentru elevii din județ ajung la cei cărora le sunt destinate. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.