Călin Bibarț (PNL) : „Interesul consilierilor PSD pentru Arad este zero!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 09, 2018 with No Comments

                „La prima ședință CLM din 2018 cei din PSD nu s-au obosit nici măcar să își facă datoria de a participa, semn că proiectele municipiului nu prezintă interes pentru ei.

                 Pe ordinea de zi au fost supuse votului proiecte importante pentru Arad, cum ar fi cel privind  încălzirea termică, unde municipalitatea a alocat peste 6 milioane lei. Un alt proiect de interes pentru arădeni a fost cel referitor la sistemul sanitar arădean. Din bugetul arădenilor au fost acordați 760 mii lei pentru reabilitarea acoperișului corpului vechi a Spitalului Municipal, pentru blocul operator de Urologie din același corp de clădire au fost alocați peste 2.7 milioane lei, iar pentru secția de ORL și Oftalmologie din corpul vechi, au fost alocați 1.6 milioane lei.

                Cu toate că aceste fonduri ar fi trebuit să vină de la Guvernul PSD, banii au fost acordați din bugetul municipiului pentru sănătatea arădenilor.

                 Aceste alocări din bugetul local sunt un semn clar și evident al faptului că administrația locală este preocupată de bunăstarea arădenilor și soluționează problemele pregnante cu care aceștia se confruntă, spre deosebire de guvernanții PSD și parlamentarii PSD de Arad care nu fac niciun demers pentru orașul nostru, nu acordă bani, sprijin sau vreun ajutor.

                 Consider că este inadmisibil pentru orice ales al arădenilor, indiferent de culoarea politică, să nu își dea interesul pentru problemele de bază ale oamenilor, încălzire și sănătate. Din nefericire consilierilor PSD, în frunte cu liderul grupului, Vărcuș continuă să demonstreze că nu le pasă dacă arădenii trăiesc în frig, nu sunt interesați dacă aceștia beneficiază sau nu de condiții optime în spitalele din municipiu” a declarat viceprimarul Aradului, Călin Bibarț.

 

 

No Comments

Comments for Călin Bibarț (PNL) : „Interesul consilierilor PSD pentru Arad este zero!” are now closed.