Bibarț convoacă o altă ședință extraordinară a CLM Arad

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 22, 2016 with No Comments

bibart

Preluarea în patrimoniul Municipiului Arad a unor puncte termice și rețele de termoficare de la CET nu a reușit să întrunească numărul necesar de voturi în Consiliul Local Municipal nici în ședința care a avut loc în această dimineață.  Adusă pentru a treia oară pe masa aleșilor locali, preluarea punctelor termice avea nevoie de 16 voturi favorabile pentru a fi aprobată. Urmare a faptului că reprezentanții PSD și ALDE au refuzat din nou să-și exprime votul, proiectul nu a fost aprobat, deși domnul viceprimar Călin Bibarț a explicat din nou Consiliului faptul că preluarea în patrimoniul Municipiului a infrastructurii rețelei de termoficare este o condiție legală obligatorie pentru a putea derula proiectului româno-elvețian cu fonduri nerambursabile de 9,4 milioane de franci elvețieni, care în caz contrar riscă să fie pierduți. Ambasadorul elvețian va fi prezent joi 24 noiembrie la Arad pentru evaluarea stadiului proiectului. Având în vedere necesitatea rezolvării situației, domnul viceprimar Călin Bibarț a convocat o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local pentru joi, 24 noiembrie, la ora 15.

No Comments

Comments for Bibarț convoacă o altă ședință extraordinară a CLM Arad are now closed.