Arădenii nu pot fi păcăliți de prefectul Florentina Horgea!

Written by Adi Constantin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on iunie 27, 2018 with No Comments

De multe ori stau și mă întreb dacă unii arădeni mai sunt arăgeni.Mă refer aici la Dorel Căprar acest așa zis președinte al PSD Arad (că noi știm că Fifor e tartorele) care s-a miticizat pe față după apucăturile manifestate în ultima vreme. Și nu numai el, îi putem aminti aici și pe Tripa sau Todor dar sunt mai puțin de condamnat că ei au ajuns acolo conjunctural și urmează cu devotament ordinele lui Fifor și Căprar, că pentru Dragnea sunt prea mici.

Dar să revenim la ale noastre, mai deunăzi ăștia de la București au prostit-o pe doamna prefect Horgea să facă ea o nefăcută, să atace în instanță legalitatea Palatului Administrativ. Nu vă mai plictisesc cu detalii că le știți cu siguranță, dar din păcate nu i-a ieșit, arădeanul nu este acel păcălici din cărți, are un grad de cultură cu mult mai ridicat decât cel de pe Dâmbovița sau Jiu.

Așa că, nu s-au lăsat intimidați și de ce să nu o spunem pe cea dreaptă nici  pe primarul Gheorghe Falcă nu l-a mișcat deloc chestia cu clarificarea în instanță. Dacă facem un scenariu care cu siguranță s-a petrecut în mintea social-democraților, cum ar fi;  Gheorghe Falcă să părăsească biroul primăriei sau să plătească PSD-iștilor chirie pentru biroul său și pentru celelalte de care primăria are nevoie.. Câtă satisfacție! Dar ce mai cconta că acest Palat Administrativ a fost făcut din banii arădenilor și implicit este al arădenilor. Nici decum al bucureștenilor! Cum radia de fericire Beni Vărcuș și Ilie Cheșa, guriștii PSD-ului arădean din Consiliul Local Municipal.

Dar cum e vorba, adevărul la un moment dat iese la iveală și de cele mai multe ori învinge. Așa a fost și cu fenta doamnei prefect Florentina Horgea, nu a ținut, aceasta văzându-se nevoită să-și retragă acțiunea din instanță. Așa că, primarul Falcă rămâne în biroul său la fel ca și celelalte servicii din cadrul primăriei, Palatul Administrativ rămâne al arădenilor iar doamna prefect Horgea rămâne cu buzele umflate și cu încă o acțiune împotriva lui Falcă și a arădenilor eșuată.

Mai încercați doamnă prefect, că dacă pleacă Dragnea la pușcărie multe se vor schimba, poate…cine știe.

 

No Comments

Comments for Arădenii nu pot fi păcăliți de prefectul Florentina Horgea! are now closed.