Arădenii au pierdut dubla cu Dinamo București

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on februarie 19, 2017 with No Comments

delfin

Bazinul „Delfinul” din Arad a fost în acest weekend gazda dublei de polo dintre AMEFA și Dinamo București. Arădenii au fost aproape de a produce o surpriză dar experiența oaspeților și-a spus cuvântul în bazin, bucureștenii reușind să învingă în ambele partide. Sâmbătă aceștia s-au impus cu scorul de 9-7, după o evoluție bună a elevilor lui Cristi Cosma, dar partida a fost adjudecată de oaspeți atunci când aceștia s-au distanțat la patru goluri. În cea de-a doua partidă, duminică, arădenii au jucat bine, dar din păcate cu prea multe gafe în apărare. A fost la un moment dat 6-6, iar Aradul avea doi oameni în plus în apă, dar din păcate nu au putut fructifica acest avantaj. Bucureștenii s-au impus cu scorul de 11-7.

“În primul meci am avut o evoluţie bună, dar totul s-a rupt când s-au dus la 4 goluri. Am revenit în ultima repriză, dar nu am mai avut forţă. Duminică s-a mers cap la cap până în repriza a 3-a. La 6-6 am avut doi oameni în plus şi am ratat. Dacă marcam probabil era altceva. Au urmat erori în apărare şi aşa s-a scris istoria. Oricum am avut evoluţii totuşi bune”, a declarat Cristian Cosma, antrenorul AMEFEI.

În partida următoarea partidă arădenii vor întâlni în propriul bazin tot o echipă din București, de data aceasta Sportul Studenţesc.

No Comments

Comments for Arădenii au pierdut dubla cu Dinamo București are now closed.