Andrei Chindriș a optat pentru UTA

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on iunie 13, 2022 with No Comments

Reunirea lotului în vederea pregătirii noului sezon a coincis pentru UTA și cu parafarea a noi trei transferuri. Cea mai importantă mutare îl vizează pe Andrei Chindriș (23 de ani), fundașul central de 1,91 metri crescut de „U” Cluj, care s-a afirmat însă la FC Botoșani, înainte de a pleca în Portugalia, la Santa Clara. Fost internațional de tineret, Chindriș nu a reușit să se impună pe tărâm lusitan, a jucat un singur meci, în Cupa Portugaliei, și acum dorește să dea un restart carierei sub culorile „Bătrânei Doamne”.

Chindriș a semnat cu UTA până în 2024 și va lupta pentru un tricou de titular cu numele grele ale defensive „alb-roșii”, Erico da Silva și Alex Benga, dar și cu internaționalul albanez, Erion Hoxhallari. „Am avut o perioadă grea, nu am jucat deloc și am ales UTA pentru că m-am simțit dorit aici. Am venit să joc, am nevoie de meciuri, sper să facem un sezon cât mai bun. Am venit să muncesc, să dau tot ce pot, de aici încolo e decizia lui Mister dacă voi fi titular sau nu, eu dau și sunt la sută la sută. Sincer nu știu exact de ce jucătorii români nu se prea pot adapta afară, poate schimbarea de mediu. Suntem crescuți și obișnuiți într-un fel aici, e diferență de condiții, e un pic mai greu să te adaptezi. Nu pot să spun că am fost nedreptățit la Santa Clara, a fost o schimbare foarte mare făcută în ultima zi de transferuri. A fost un început greu, după care așa au hotărât cei din staff de acolo și am jucat doar un meci. UTA mi-a oferit un plan bun pentru viitor, vreau să mă pun pe picioare și să-mi demonstrez calitățile. Am urmărit Liga 1, am văzut și meciurile UTA-ei. S-a jucat bine anul trecut, a fost un sezon destul de bun, chiar dacă echipa nu a a ajuns în play-off. Dar, anul acesta vin jucători noi, a venit un alt antrenor și orice e posibil, cred că tebuie să fim pozitivi în legătură cu asta. Au contat mult fanii UTA-ei, atmosfera pe care o creează ei în tribune, așadar pot spune că mi-au influențat și ei alegerea. Am crescut la U Cluj, la un club cu suporteri calzi, mereu am vrut să joc la o echipă care să aibă astfel de susținători. Într-adevăr, meciul cu U Cluj va fi special pentru mine” a spus Andrei Chindriș, care și-a manifestat disponibilitatea de a evolua, atunci când e nevoie, și ca fundaș dreapta sau mijlocaș la închidere.

Prima opțiune a lui Ilie Poenaru pentru centrul apărării după transferul lui Hoxhallari a fost Paul Iacob. Dar, fostul fundaș al Chindiei a preferat Rapidul, iar antrenorul UTA-ei pare satisfăcut de modul în care s-au așezat lucrurile. „Nu m-a dezamăgit Iacob, ne-am gândit să-l transferăm, dar sunt foarte bucuros că a venit Andrei. E un jucător care la Botoșani a jucat bine, de aceea s-a și transferat afară. Din punctul meu de vedere, e o lovitură mult mai mare cu el, decât cu Paul. El a fost o variantă, însă cu Andrei nu luasem legătura, jucătorii care pleacă afară nu mai sunt aici în prim plan. E greu să te gândești la ei, pentru că odată plecați e greu să îi aduci înapoi. Nici el nu a fost ușor de adus, logistic, financiar, nu e simplu să îi aduci înapoi. Mulțumesc conducerii că se fac transferuri de calitate. Trebuie să vă asigur că vor veni acei jucători pe care îi dorim, până la startul campionatului vom creiona un prim 11 foarte competitiv, ca să atingem obiectivele și ceea ce ne-am propus. Nu e ușor să transferi jucători buni, să sperăm că în această săptămână vom mai anunța și alți jucători” a precizat și antrenorul Ilie Poenaru.

No Comments

Comments for Andrei Chindriș a optat pentru UTA are now closed.