Anca Sigartău la Teatrul de Vară

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , ,

Published on iulie 03, 2017 with No Comments

Miercuri, 5 iulie, începând cu ora 20.00, la Teatrul de Vară se va juca spectacolul “Vreau să fiu actriţă”, cu Anca Sigartău. Având la bază textul lui Robert Mauro, spectacolul „Vreau să fiu actriţă”, care o are în rolul principal pe Anca Sigartău, îmbină elemente de umor, stand up comedy, musical şi dramă propunându-şi să invite spectatorii să privească în culisele unui spectacol de teatru. Deşi nu a ieşit din casă, Robert Mauro a scris acest text dovedind o adâncă înţelegere a lumii din spatele cortinei. Se regăsesc poezii de Roberto Sanesi, CC Cummings, Cesare Pascarella, Shel Silverstein, W. Shakespeare, Carlos Drumond de Andrade. „Vreau să fiu actriţă” este un spectacol interactiv, Anca Sigartău intrând în dialog cu publicul, cântând, dansând, vorbind despre trăirile interioare ale actorului, de stările lui sufleteşti, de visele sale: „Bunii mei prieteni, vă invit la teatru, vă invit să mă vedeţi în piesa cea mai dragă mie, cea mai apropiată de sufletul meu. Astăzi, după mai bine de 25 de ani de teatru încă o provoc pe Anca Sigartău, actriţa, la un exerciţiu de imaginaţie. Dacă nu aş fi ajuns actriţă, încotro mi-ar fi îndrumat Dumnezeu paşii?…”.

No Comments

Comments for Anca Sigartău la Teatrul de Vară are now closed.