Alexandru Benga, „căpitanul” și „sufletul” UTA-ei: „E o mândrie să fac parte din această familie!”

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on august 03, 2025 with No Comments

La Arad, fotbalul nu e doar un joc. E trăire, suferință, bucurie, speranță și, uneori, mântuire. Iar în mijlocul acestui univers alb-roșu se află, acum, un jucător care nu s-a născut aici, dar a devenit al nostru. Alexandru Benga!

Fundașul central, ajuns la al șaselea sezon consecutiv în tricoul UTA-ei, este mai mult decât un jucător. Este simbolul continuității, al loialității și al luptei duse până la capăt. Într-un fotbal românesc în care devotamentul pare, uneori, o poveste demult uitată, Benga rămâne o excepție. Una frumoasă.

„E o mândrie și o mulțumire sufletească să fac parte din familia asta”, mărturisea recent, cu ochii în lacrimi, după ce stadionul i-a scandat numele la revenirea pe gazon, în urma unei accidentări grele. N-a fost un simplu moment. A fost reîntâlnirea între căpitan și suporteri, care îl simt ca „unul de-al lor”.

Arădenii l-au primit, l-au respectat și, în timp, l-au iubit. Pentru că Alexandru Benga n-a venit la UTA ca să treacă, ci ca să rămână. Ca să pună suflet, să lupte, să conducă „armata” alb-roșie din teren. Cu brațul bandajat, cu fața încruntată, dar cu o inimă mare. În fiecare duel aerian, în fiecare „tackling” la sacrificiu, în fiecare minge degajată cu disperare din propriul careu, Benga a arătat că nu doar joacă pentru UTA. Trăiește pentru ea!

A simțit fiorul stadionului plin, dar și frigul tribunelor goale. A fost acolo în momentele grele, când echipa era la un pas de prăpastie, și a fost tot acolo când bucuria victoriei făcea să vibreze întreg orașul. Și de fiecare dată, privirea lui spunea tot. „Eu nu plec. Eu sunt aici. Sunt unul dintre voi!”

Relația specială cu suporterii UTA-ei s-a construit în timp, cu muncă, tăcere și caracter. Nu a fost nevoie de gesturi teatrale sau de declarații pompoase. A fost nevoie doar de sinceritate. Iar suporterii, poate cei mai exigenți din țară, au simțit asta. L-au văzut cum se ridică de jos de fiecare dată. Cum joacă accidentat, cum trage de el, cum nu se ascunde!

Acum, când unii jucători schimbă tricourile de la sezon la sezon, Alexandru Benga rămâne o raritate. Un fotbalist care și-a legat numele de UTA nu doar prin contract, ci prin dragoste. A spus-o simplu: „Simt că aici e locul meu!” Și noi nu doar știm, simțim că așa e!

La Arad, la UTA, Alexandru Benga nu mai e doar căpitanul echipei. E o parte din identitatea ei. Și chiar dacă într-o zi va veni vremea retragerii din „iarba” ce pe „Neumann” de multe ori „arde”, nu se va pronunța cuvântul „despărțire”. Alexandru Benga va fi un nume rostit cu respect și, în același timp, se va regăsi în toate inimile alb-roșii. Acolo unde rămîn, mereu, cei care n-au trădat niciodată cele două culori!

No Comments

There are currently no comments on Alexandru Benga, „căpitanul” și „sufletul” UTA-ei: „E o mândrie să fac parte din această familie!”. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.