Alex Coita: „Una dintre cele mai mari victorii ale românilor prin integrarea în UE o constituie libera circulație a forței de muncă”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 28, 2018 with No Comments

Una dintre cele mai mari victorii ale românilor prin integrarea în UE o constituie libera circulație a forței de muncă. Familii, comunități, comune și orașe întregi au fost scoase din sărăcie de românii plecați la lucru în străinătate care, cu mari sacrificii personale, trimit lună de lună bani celor de acasă.

Ca român care am fost plecat din țară ani de zile, care am muncit tot felul de joburi prin America și Italia, în paralel cu studiile, pentru a putea să am din ce mânca, am un enorm respect pentru toți cei care locuiesc în condiții mai mult decât modeste, cumpără mâncare de la cele mai ieftine supermarketuri, își iau haine din târg și nu își permit să iasă în oraș doar pentru ca cei de acasă să aibă bani de rechizite, de hăinuțe, de medicamente, de termopane.

România reală e formată din oameni reali, cu grijile și problemele lor! Faptul că azi milioane de români muncesc în afară nu este pentru că le pute în România, ci pentru că țara asta nu le oferă încă acele condiții de care au nevoie ca să-și scoată familiile din mizerie.

Dacă vrem să aducem românii acasă, dacă vrem să nu mai avem deficit de forță de muncă, soluția nu e să limităm libertățile alor noștri obligându-i să se mute dintr-o țară în alta. Soluția este să construim autostrăzi, școli, spitale, să stimulăm capitalul autohton și să aducem investitori străini care să ne învețe cele mai bune practici.

Românii din străinătate se vor întoarce atunci când România va fi pregătită să-i primească. Am spus-o și în august, o repet și acum: să nu ne folosim de diaspora, românii din afară sunt parte din trupul națiunii noastre!

No Comments

Comments for Alex Coita: „Una dintre cele mai mari victorii ale românilor prin integrarea în UE o constituie libera circulație a forței de muncă” are now closed.