Afirmarea familiei creștine prin responsabilitate și mărturisire

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on octombrie 02, 2018 with No Comments

Dumnezeu a creat primii oameni, bărbat și femeie: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu i-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ‹‹Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți››” (Facere 1, 27-28).

Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a participat împreună cu mama Sa, Fecioara Maria și cu ucenicii Săi la Nunta din Cana Galileii, unde a binecuvântat căsătoria dintre  un bărbat și o femeie (cf. Ioan 2, 1-11).

Biserica este întemeiată de Domnul Iisus Hristos, iar iubirea dintre Hristos și Biserică este dată drept model pentru iubirea dintre soț și soție, bărbat și femeie (cf. Efeseni 5, 25).

Sfinții Apostoli, prin mărturisirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos în lume, au binecuvântat noile familii de creștini (cf. Efeseni 6,1-4).

Sfinții Părinți ai Bisericii s-au născut și au crescut în familii numeroase, au cinstit familiile creștine și au scris mult și profund despre căsătoria dintre bărbat și femeie și despre familia creștină.

Sfântul Ioan Gură de Aur numește familia creștină formată din tată, mamă și copii, Biserica de acasă, laborator al mântuirii și desăvârșirii.

Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și soția sa Maria au avut 11 copii, dintre care cei patru băieți au fost martirizați împreună cu tatăl lor la 15 august 1714.

Lumea (adică oamenii) s-a înmulțit  prin dragoste și binecuvântarea lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 28) și comuniune jertfelnică de iubire dintre un bărbat și o femeie.

Noi cei de astăzi avem responsabilitatea de a mărturisi cu cuvântul și fapta lucrarea lui Dumnezeu în lume prin oameni și familie și totodată avem datoria de a apăra identitatea familiei alcătuită dintre bărbat și femeie, realitate ce trebuie să fie menționată și în Constituția României spre folosul poporului român.

Prin Referendumul de schimbare a articolului 48 din Constituția României noi nu discriminăm pe cineva, ci afirmăm și apărăm familia instituită de Creatorul lumii văzute și nevăzute, de Dumnezeu Care iubește și sfințește creația și omul (bărbat și femeie).

Ne-am născut într-o familie alcătuită din părinți tată (bărbat) și mamă (femeie) și dorim ca această formă de viață și familie să continue, indiferent de opțiunile unor persoane.

Avem libertatea și datoria de a alege, de a participa la Referendum și de a vota pentru modificarea articolului 48 din Constituție, adică pentru continuitatea legală a familiei ca uniune dintre bărbat și femeie, înțelegând efectele acestui vot.

Dumnezeu să ajute poporul român și în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1918 în a-și afirma istoria, credința, unitatea și familia întemeiate pe iubirea și jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, credința și jertfa mucenicilor, mărturisitorilor și eroilor români din vechime și până astăzi.

Să mergem la Referendum în zilele de 6-7 octombrie 2018 și să votăm Da, pentru clarificarea textului articolului 48 din Constituția României pentru definirea căsătoriei, cu formularea precisă: „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”..

 

No Comments

Comments for Afirmarea familiei creștine prin responsabilitate și mărturisire are now closed.