Actori arădeni pe scena bucureșteană. Coproducția EXIT se joacă în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #4

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 09, 2017 with No Comments

Andrei Elek și Carmen Vlaga Bogdan. Aceștia sunt actorii arădeni care vor fi prezenți, în 13 octombrie, pe scena Platformei Internaționale de Teatru București #4. Alături de Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Csata Zsolt, Éder Enikő, Mátrai Lukács Sándor, Tokai Andrea, Vass Richárd, Ninoslav Đorđević, Branislav Jerković și Dragana Šuša ei fac parte din distribuția spectacolului EXIT, regizat de Árpád Schilling.

Montarea se construiește pe un text scris de același Árpád Schilling împreună cu Láng Annamária. Întreaga construcție se bazează pe improvizațiile actorilor și tratează subiectul migranților economici. Este povestea a douăsprezece persoane din România, Ungaria și Serbia care doresc să intre pe teritoriul Angliei. La coborârea din avion ele sunt prinse însă într-un inter-spațiu pentru o perioadă nedefinită, fiind obligați să își confrunte temerile, prejudecățile și să găsească soluții în situații-limită.

„Exit” se joacă la Bucureşti la doar câteva zile după ce regizorul spectacolului, Schilling Árpád, a fost declarat pericol public pentru securitatea statului maghiar din cauza părerilor sale critice la adresa guvernului Orbán. Reprezentația din 13 octombrie, din Sala Mare a ARCUB-Gabroveni, va fi urmată de o discuţie a actorilor cu publicul.

 

 

No Comments

Comments for Actori arădeni pe scena bucureșteană. Coproducția EXIT se joacă în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #4 are now closed.