Activități pentru prevenirea violenței în sport

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on februarie 21, 2018 with No Comments

Azi, 21 februarie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Jandarmeriei Arad cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței în sport.

La întâlnire au participat reprezentanţi din partea  Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad , Asociației Județene de Fotbal Arad, precum și reprezentanții cluburilor sportive și societăților specializate de protecție și pază.

Întâlnirea a fost organizată cu ocazia reluării sezonului competițional 2017-2018 și  a avut drept scop, aducerea în atenție a prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012.

În discuțiile purtate, s-a pus accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii, ale personalului de ordine şi siguranţă şi măsurile care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale în domeniu. De asemenea, a fost analizat modul în care a fost asigurată ordinea publică, pe timpul competițiilor și jocurilor sportive ce au avut loc în perioada anterioară și s-a stabilit modalitatea în care instituțiile și organizațiile cu atribuții în acest domeniu vor coopera și colabora pentru ca siguranța participanților la competiții și a spectatorilor să nu aibă de suferit.

 

No Comments

Comments for Activități pentru prevenirea violenței în sport are now closed.