Activități bogate de Sărbători în Penitenciarul Arad

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on decembrie 23, 2014 with No Comments

Luna decembrie reprezintă o perioadă plină de semnificaţii religioase şi laice, prilejuite de Sărbătoarea Naşterii Domnului, nevoile de apropiere umană şi de comunicare interpersonală fiind mult mai pregnante acum.

În sprijinul eforturilor depuse în direcţia reintegrării sociale a persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, în această perioadă, Penitenciarul Arad derulează o serie de manifestări specifice.

În perioada premergătoare Sărbătorilor, s-au organizat concursuri tematice, activităţi de confecţionare felicitări şi obiecte decorative în cadrul atelierelor ocupaţionale. Deţinuţii au avut posibilitatea să îşi decoreze camerele cu ornamente realizate în penitenciar sau primite de la familie, să se bucure de prezenţa unui brad împodobit şi să participe la concursuri tematice specifice.

În zilele de Crăciun, în penitenciar se vor oficia o serie de slujbe religioase, susţinute de către reprezentanţii diverselor rituri şi culte, pentru a le transmite deţinuţilor mesajele şi învăţăturile prosociale.

De asemenea, deţinuţilor li se va asigura un meniu îmbunătăţit, conform normei de hrană prevăzută pentru zilele festive, iar familiile lor vor putea beneficia de un program de vizite prelungit, pentru a marca importanţa relaţiilor intrafamiliale în procesul de reinserţie socială.

Cu acest prilej, conducerea Penitenciarului Arad mulţumeşte tuturor colaboratorilor şi autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în anul care se apropie de sfârşit.

”Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă aducă în suflet multă încredere, pace şi bucurie, fericire alături de cei dragi! CRĂCIUN FERICIT!”

 

No Comments

Comments for Activități bogate de Sărbători în Penitenciarul Arad are now closed.