Sincer, nu credeam să mai aud acest cântec pe stadionul UTA-ei și să pot scrie aceste rânduri privind la un clasament cu alb-roșii pe prima poziție a clasamentului primei ligi. Chiar dacă temporară, fiind de jucat în această etapă și alte meciuri cu ocupantele primelor locuri ca protagoniste, performanța merită salutată.
Ea a venit la capătul unui meci frumos, disputat, împotriva unei grupări, Farul, care a avut și ea prestații bune în debutul acestui sezon. Elevii lui Adi Mihalcea au controlat ostilitățile în prima repriză, au deschis scorul prin Tzionis, au mai avut câteva ocazii notabile prin Padula, Abdallah, Costache și Alin Roman, dar Buzbuchi s-a dovedit salvator de fiecare dată. Farul a jucat și ea pe cartea atacului, ratând o mare ocazie prin Ișfan, șut în pământ după ce l-a depășit pe Iliev, iar Vînă a avut și el două oportunități în finalul primei reprize.
În debutul părții secunde, Tănasă și Grygorian au avut două bune situații, dar Pospelov s-a dovedit de netrecut. Farul avea totuși să egaleze, după o fază în care apărarea UTA-ei a fost surprinsă avansată spre careul constănțean. Tănasă și Ișfan au jucat mingea „din bucată”, ultimul i-a pasat lui Rădăslăvescu, în careul mic, acesta îndeplinind o simplă formalitate. Farul a avut în continuare ocazii, însă fie Iliev a apărat șutul lui Ișfan, iar execuția lui Tănasă, la centrarea lui Cojocaru, a lăsat mult de dorit.
După ce a rezistat șarjelor constănțene, UTA s-a văzut și în ofensivă. Abdallah a șutat puțin pe lângă poartă după o acțiune purtată în viteză pe partea dreaptă de Tzionis.
Pospelov l-a blocat din nou, salutar, pe Ișfan, fundașul arădean dovedindu-se providențial și la cealaltă poartă. Alomerovici a avansat pe flancul stâng, fiind oprit doar prin fault, în apropierea careului constănțean. Lovitura liberă a fost perfect „bătută” de Tzionis, lovitura de cap a fundașului golgeter, pe colțul lung, fiind imparabilă.
Iliev a fost din nou „înger păzitor” la ultimele atacuri constănțene, goal-keeper-ul nord-macedonean reușind o intervenție incredibilă la șutul din voleu, din careul mic, al lui Dican, apoi la voleul lui Rădăslăvescu. Cojocaru a avut ultima oportunitate, dar nu a reușit să cadreze șutul, spre bucuria celor peste 8.000 de fani alb-roșii din tribună.
Fluierul final a declanșat o explozie de bucurie pe Francisc Neuman, după scandări și aplauze, fanii cântând împreună cu jucătorii „Cine e primul loc? Cine e primul loc? UTA eeeee! UTA eeeee!”.
Am scris aceste rânduri sub imperiul emoției, rememorarând principalele faze ale meciului, unul care mi s-a părut – datorită ocaziilor la ambele porți, a numărului de șuturi trimise spre buturi, a paradelor celor doi portari – printre cele mai bune din acest sezon.
Fanu’
No Comments
There are currently no comments on O(poziție) (ne)firească! „Cine e primul loc? UTA eeeee!”. Perhaps you would like to add one of your own?