Se deschide Târgul de Paște

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on aprilie 24, 2024 with No Comments

La sfârșitul acestei săptămâni se va deschide Târgul de Paște. Una dintre noutățile acestei ediții este locația care va găzdui evenimentul, respectiv Piața Catedralei, recent supusă unor lucrări complexe de amenajare.

Ediția din acest an a Târgului de Paște se va desfășura în perioada 26 aprilie -7 mai 2024,  interval în care un număr de 40 de comercianți vor expune spre comercializare produse handmade și de artă meșteșugărească specifice sărbătorilor pascale,  însă nu vor lipsi nici producătorii și comercianții de produse alimentare nelipsite de pe masa de Paște.

22 de căsuțe au fost amplasate în Piața Catedralei printre decoruri tematice ce vor împodobi și platoul din fața Palatului Administrativ.

Ca în fiecare an, Primăria  Arad și Centrul Municipal de Cultură au amenajat o zonă specială dedicată copiilor unde aceștia se vor putea juca sau vor putea participa la diferite ateliere de creație.

Fără doar și poate una dintre atracțiile Târgului de Paște va fi roata panoramică.

Nici componenta artistică nu a fost omisă, astfel că de vineri până pe 1 mai, între orele 19:30 – 20:30 vor avea loc concerte de pricesne și cântece religioase susținute de către grupuri vocale, coruri și artiști locali.

Programul de vizitare a târgului va fi, zilnic, între orele 12.00 – 23.00.

Ne dorim să fie o zonă cât mai animată. Cu toate acestea am gândit programul târgului, asftel încât să nu creăm disconfort celor care locuiesc în zonă. Ne vom armoniza și cu programul slujbelor susținute în această perioadă la Vechea Catedrală Ortodoxă. Cred că și ediția din acest an a târgului se va bucura de aprecierea arădenilor mai ales că locația este una nouă. Nu avem suficiente locuri de parcare, așa cum ne-am fi dorit, dar în zona perimetrală -Piața Avram Iancu sau Parcul Reconcilierii – sunt suficiente locuri de parcare pentru cei care vor dori să viziteze Târgul de Paști.”, a punctat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

 

 

 

No Comments

Comments for Se deschide Târgul de Paște are now closed.