540 de ani de la tipărirea celui mai vechi volum din Biblioteca Județeană!

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , , , ,

Published on decembrie 28, 2021 with No Comments

Comunitatea culturală a Aradului marchează 540 de ani de la tipărirea celui mai vechi volum aflat în colecția Bibliotecii Județene ,,A. D.  Xenopol”. Tipărit în anul 1481 la Veneția și scris în limba latină, este o culegere de texte teologice scrise de filosoful Johannes Duns Scotus. Cartea a fost restaurată la Alba Iulia, din fonduri alocate de Consiliul Județean Arad și se prezintă într-o stare perfectă. Valoarea restaurării a fost aprox. 2000 euro. Cartea are 115 file (230 de pagini) și a fost tipărită probabil în aprox. 500 de exemplare.  

Biblioteca Județeană ,,A. D. Xenopol” din Arad are o colecție de 24 de incunabule (cărți tipărite la începutul tiparului, în sec. XV-XVI).  ,,Cea mai veche carte din Arad este expusă temporar în holul Consiliului Județean și poate fi văzută de toate persoanele interesate, până la data de 1 februarie, după care va reveni la Bibliotecă. Ne dorim ca și în acest mod să contribuim la punerea în valoare a unui element important de patrimoniu cultural. Consiliul Județean a finanțat restaurarea mai multor volume de carte veche, unele dintre ele ajunse într-o stare critică, dar recuperate 100% după intervenția restauratorilor”, a  declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cea mai veche carte tipărită la Arad și care este în colecția bibliotecii a fost scrisă de poetul arădean Perecsényi Nagy László și editată de librarul Micsek Antal.

***

Dintre cele 500.000 de unități de bibliotecă (cărți, periodice, manuscrise, materiale audio-video, documente electronice etc.) pe care le deține Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, cartea cea mai veche se numește Quaestiones quodlibetales, a fost scrisă de Johannes Duns Scotus și a fost imprimată la Veneția în atelierul tipografului Nicolaus Jenson acum 540 de ani, la 14 noiembrie 1481. Volumul reprezintă o culegere de texte teologice scrise de John Duns Scotus (1265-1308), filozof şi teolog franciscan de orientare scolastică, activ în a doua jumătate a sec. al XIII-lea la Universităţile din Oxford, Cambridge şi Paris. Cartea este un incunabul, adică una dintre primele cărți tipărite cu litere mobile în zorii tipografiei, invenția revoluționară pe care omenirea i-o datorează umanistului Johannes Gutenberg, în a doua jumătate a sec. al XV-lea. Odată cu răspândirea tiparului, Veneţia a devenit capitala mondială de producție și vânzare a cărţii, aici activând până la anul 1500 cel puţin 150 de meşteri tipografi. Este un exemplar unicat în țară, conform Catalogului colectiv al incunabulelor din România.

No Comments

Comments for 540 de ani de la tipărirea celui mai vechi volum din Biblioteca Județeană! are now closed.