În cadrul Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) din Parlamentul European a fost votată propunerea fiind drepturile pasagerilor în Uniunea Europeană. Gheorghe FALCĂ, eurodeputat PNL/PPE, a precizat că a votat în favoarea poziției Parlamentului privind…
În calitate de raportor din partea Grupului PPE pentru avizul Comisiei pentru transport și turism (TRAN), Gheorghe Falcă, deputat în Parlamentul European, a intervenit astăzi în cadrul dezbaterii privind propunerea Comisiei Europene de modificare a…
„În urma sesizării din vara anului 2024, legată de presupuse nereguli privind accesul publicului la Festivalul Berii Arad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus, prin ordonanță oficială, clasarea cauzei. Prin actul emis în…
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23-26 iunie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se vor aplica tratamente chimice împotriva țânțarilor adulți și a…
În weekendul 28–29 iunie 2025, comuna Șiria va fi din nou în centrul atenției odată cu organizarea celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor Șiriei – un eveniment devenit deja tradiție pentru localnici și oaspeți din…
Cu 22 de goluri reușite în sezonul trecut, Mevlan Zeka e noul atacant al UTA-ei! Kosovarul a semnat un contract cu clubul nostru până în 2027. Măsoară 1,82 m, vine de la FC Suhareka unde a…
Soare, muzică, prieteni și bere rece – exact cum trebuie să fie vara la Arad! Festivalul Berii 2025 a pregătit patru zile de distracție, iar acum e momentul perfect să îți asiguri locul. Abonament 4 zile la…
„Vă invităm să pășiți în lumea vibrantă a Parcului de Distracții, unde entuziasmul prinde formă și culoare, iar amintirile se nasc cu fiecare rundă de râs și adrenalină. Atracția principală? Cea mai mare roată panoramică mobilă din…
*Învățământul dual în Informatică Economică și Masterat în Consiliere Școlară și Asistență Psihopedagogică Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad oferă prin extensia din Baia Mare, două noi programe de studii, pe două segmente de…
Cu prilejul Zilei Mondiale a Refugiatului, celebrată anual pe 20 iunie, Asociația Centrul de Vis, în parteneriat cu UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați și Direcția de Asistență Socială Arad, a organizat un eveniment artistic…
Evenimentul „Arad Estival“ va continua în perioada 20 – 22 iunie la ștrandul Neptun, fiind pregătite pentru arădeni multe activități în zona bazinelor, o petrecere cu DJ și o proiecție de film în parcarea din…
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment critic pentru stabilitatea economică și socială a României, consider că…
În cursul lunii mai și începutul lunii iunie, polițiștii locali cu atribuții pe linia protecției mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, în calitate de membri ai Comisiei de verificare, identificare, centralizare și transmitere…
Primul proiect al Asociației Excelsior – filiala Timiș implementat prin Programul IPA România-Serbia cu participarea a 3 parteneri: Asociația MyNature-RO, Secretariatul Provincial pentru Urbanism și Protecția Mediului EKOVOJVODINA-SRB și Administrația locală din Bela Crkva-SRB Asociația…
Anul trecut, la câteva zile după alegerile locale, pe pagina de Facebook „Lipova Orașul Meu”, o persoană care a dorit să-și păstreze anonimatul, a scris o postare profund insultătoare și calomniatoare la adresa domnului…
Gratuitatea serviciului de închiriere a bicicletelor în regim self-service, implementat de curând în municipiul Arad, a fost prelungită pe durata a încă două luni. Vestea bună a fost adusă de primarul Călin Bibarț în cadrul…
Sărbătorile și tradițiile sunt „suflet din sufletul neamului” nostru românesc, astfel că, în luna iunie, alături de copiii grupei noastre și de părinții lor, am participat cu mândrie, la festivitățile prilejuite de Zilele Județului Arad.…
Primăria Municipiului Arad a stabilit următoarele amplasamente pentru desfășurarea activității de comerț ambulant cu pepeni pe domeniul public al municipiului. Fiecărui amplasament îi sunt alocați câte 3,00 mp. Locațiile sunt următoarele: Cartier Grădişte –…