Consiliul Județean a reabilitat tronsonul de drum Sintea Mare-Șepreuș, prin așternerea unui nou strat de asfalt. Această intervenție s-a realizat în cadrul programului de lucrări de întreținere drumuri, finanțat din fondurile Consiliului Județean Arad, care…
Îi rugăm pe suporterii, sponsorii și partenerii noștri să ignore în totalitate articolele și postările apărute recent în mediul on-line și în social media, care fac parte dintr-o campanie plătită de discreditare a clubului. Această…
Sâmbătă, 28 iunie 2025, de la ora 15:30, Casa de Cultură „Ioan Slavici” din Șiria va găzdui Concursul Național de Interpretare a Muzicii Vocale Românești „Emil Monția”, un eveniment de tradiție, parte din programul Zilelor…
În contextul utilizării rețetei electronice, Casa de Asigurări de Sănătate Arad face precizări privind facilitățile pe care le au asigurații, în ceea ce privește eliberarea medicamentelor compensate în farmacii, fără a mai prezenta exemplarul tipărit…
Reporter: Domnule primar, ne aflăm în pragul celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor Șiriei. Ce înseamnă acest eveniment pentru dumneavoastră și pentru comunitatea pe care o conduceți? Valentin Bot: Zilele Șiriei sunt, în primul rând,…
La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal a avut loc azi tragerea la sorţi a calendarului competițional destinat SuperLigii României, sezonul 2025/2026. Prima etapă din viitorul sezon este programată în weekendul 11-14 iulie. Clubul UTA…
Gospodărirea Comunală Arad SA va organiza sâmbătă, 28 iunie și duminică, 29 iunie, între orele 9.00 – 12.00, un târg de adopție canină, în cadrul evenimentului Open Boulevard. Evenimentul se va desfășura în zona Hotelului…
*Interviu cu Conf. univ. dr. Vasile Lazăr, Decanul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie (FSEII) a UVVG Arad -Domnule Decan, facultatea pe care o conduceți are o istorie impresionantă. Ne puteți spune câteva lucruri…
Căldura extremă este definită ca o perioadă de căldură și umiditate ridicată, cu temperaturi peste 32.2ºC timp de 2-3 zile1. Căldura excesivă reprezintă un pericol pentru mediu și sănătate. Stresul termic este cauza principală a…
Un spectacol de dansuri clasice chinezești va fi organizat la Arad, cu ocazia Zilei Internaționale a Dialogului între Civilizații și îi va avea ca protagoniști pe membri Beijing Dance Academy, una dintre cele mai mari…
Cei care apreciază portul popular și mândria de a fi român sunt invitați la evenimentul „Tradiții împletite”, joi, de la ora 19:00, în Parcul Bujor Buda (în fața hotelului Continental), organizat de OFL Arad și…
Se apropie ]nceputul sezonului 2025-2026 pentru UTA. mai jos programul complet al turului<
Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) Acces la servicii medicale esențiale în UE, SEE, Elveția și Regatul Unit Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) oferă accesul la servicii medicale devenite necesare…
La Cetatea Șiriei, s-a desfășurat un eveniment deosebit dedicat Zilei Universale a Iei – o celebrare a tradițiilor românești, a portului popular autentic și a valorilor care unesc comunitatea. Într-un decor natural de poveste, împodobit…
În intervalul 26.06.2025, ora 20:00 – 30.06.2025, ora 12:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, tronsonul delimitat de străzile Unirii și A. D. Xenopol, direcția de mers dinspre Teatrul Clasic,,Ioan Slavici” către Primăria…
Evenimentul „Arad Estival“ va continua în perioada 27 – 29 iunie la ștrandul Neptun, fiind pregătite pentru arădeni multe activități în zona bazinelor, o seară de muzică și o proiecție de film în parcarea din…
În cadrul Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) din Parlamentul European a fost votată propunerea fiind drepturile pasagerilor în Uniunea Europeană. Gheorghe FALCĂ, eurodeputat PNL/PPE, a precizat că a votat în favoarea poziției Parlamentului privind…
În calitate de raportor din partea Grupului PPE pentru avizul Comisiei pentru transport și turism (TRAN), Gheorghe Falcă, deputat în Parlamentul European, a intervenit astăzi în cadrul dezbaterii privind propunerea Comisiei Europene de modificare a…
„În urma sesizării din vara anului 2024, legată de presupuse nereguli privind accesul publicului la Festivalul Berii Arad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus, prin ordonanță oficială, clasarea cauzei. Prin actul emis în…
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23-26 iunie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se vor aplica tratamente chimice împotriva țânțarilor adulți și a…