Deputatul PSD Florin Tripa consideră absolut necesar ca zeci de elevi din județ, care învață la Colegiul Național Elena Ghiba Birta, să primească șansa necesară de a face naveta în bune condiții la Arad. Este…
Cinema Arta găzduieşte în 28 sepembrie 2019, orele 20, premiera naţională a filmului Dedal, în regia lui Cătălin Dupu, producţie în care îşi fac apariţia Dan Merişca, Paula Cismaş, Dan Stoica, Diana Dupu, Ioan Draga…
Senatul României a adoptat, luni, proiectul de lege care prevede preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD de pe raza judeţelor Mureş, Arad, Hunedoara, Maramureş şi Sibiu de către Inspectoratele pentru Situaţii de…
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, a semnat lista de susținere pentru candidatura lui Klaus Iohannis la președinția României: „Am semnat cea de-a 65.000 semnătură care pleacă din Arad pentru susținerea Președintelui României la alegerile…
O așteptare lungă se încheie astăzi! După 1023 de zile de la depunerea proiectului de finanțare din fonduri europene, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat astăzi ordinul de începere a lucrărilor pe drumul…
Ajuns la cea de-a XII-a ediţie, evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad în colaborare cu AJVPS Arad şi Primăria Comunei Bata. Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente organizate în…
Conducerea clubului UTA a stabilit coordonatele accesului publicului la meciul UTA – Dinamo Bucureşti, din Cupa României, meci programat marţi, 24 septembrie, ora 16.30, pe stadionul Motorul. Tarifele biletelor sunt următoarele: Adulţi: 30 de lei…
Faptul că este un adversar de neclintit al PSD, reprezentarea cu cinste a României în plan extern, lupta împotriva corupției și convingerea că poate transforma România într-o țară normală, în care totul să funcționeze…
BRUXELLES. Un vot extrem de important pentru România a fost dat în Comisia pentru bugete din Parlamentul European. Practic, s-a aprobat raportul inițiat de Siegried MUREȘAN, europarlamentar PPE, privind propunerea de decizie a Parlamentului European…
Amenzi în cuantum de 7.500 de lei, pentru lipsa documentelor necesare funcționării, vor avea de plătit două unități de alimentație publică din cartierele Poltura și Bujac. Sancțiunile contravenționale constatate de polițiștii locali cu atribuții…
Mai multe zone din municipiu au fost eliberate, în intervalul 17-18 septembrie 2019, de autovehiculele staționate în locuri nepermise, în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor. Un număr de 15 autovehicule au fost ridicate de…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a fost prezent astăzi pe șantierul drumului județean Seleuș – Nădab, pentru a verifica stadiul lucrării de modernizare. Proiectul este finanțat din fonduri europene, tronsonul având o lungime…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a verificat astăzi stadiul lucrării Grăniceri-Pilu, acolo unde pentru prima oară de la existența drumului județean se toarnă asfalt! „Tronsonul de drum de 6,5 km va fi finalizat…
CCIA Arad vă propune începând cu 13 octombrie 2019 cursul de MANAGER PROIECT- COD COR 242101. Cursul se adresează tuturor organizațiilor, instituțiilor sau companiilor private care doresc accesarea unei finanțări din fonduri structurale, de coeziune…
Deputatul PSD Arad Florin Tripa a adresat o întrebare ministrului Muncii, în Camera Deputaților, prin care solicită lămuriri cu privire la legalitatea disponibilizărilor care au avut loc în ultimele săptămâni la Compania de Apă Arad.…
„Aradul reprezintă un punct important pe agenda Guvernului României, atât în ceea ce privește investițiile în infrastructură, sănătate și educație cât și pe linie de atenție specială pentru situații de criză. Chiar ieri, Executivul a…
În luna martie a acestui an au fost aprobate cu unanimitate de voturi facilităţile de care pot beneficia elevii, pensionarii, dar şi donatorii de sânge care folosesc transportul public local din municipiu. Astfel, de jumătate…
Consiliul Județean Arad continuă investițiile în infrastructura rutieră, prin modernizarea, din fonduri europene, a drumului județean Șofronea – Zimand Cuz. Contractul, în valoare de 7 112 273, 70 lei la care se adaugă TVA, a…