Consilierul judeţean social-democrat Marius Sulincean se declară contrariat de afirmaţiile vicepreşedintelui CJA, Sergiu Bîlcea, în care acesta din urmă spune că PSD “loveşte” Aradul, deşi judeţul nostru a primit peste 640 de milioane de lei…
Adam Muller Guttenbrunn este scriitorul ce va fi omagiat în cadrul următorului eveniment din cadrul proiectului „Galeria Scriitorilor Arădeni”, derulat de Biblioteca Județeană „Alexandu D. Xenopol” Arad. Manifestarea va avea loc la Zăbrani, locul nașterii…
Sâmbătă, 29 iulie 2017, ora 11.00 Redeschis de Primăria Arad în luna aprilie, cinematograful din Grădiște este gata să-i primească, din nou, pe spectactori la cea de-a patra proiecție din acest an: Singuri acasă (The…
Președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca, a explicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Guvernul discriminează regiunile dezvoltate ale României și le premiază pe cele mai puțin productive. În loc să susțină…
Alocările de bani prin programul PNDL 2 nu avantajează judeţul Arad. Deşi suntem unul dintre judeţele cu contribuţii importante la bugetul de stat, Guvernul PSD a plasat judeţul Arad pe locul 7 de la coada…
Adrian Ţolea, consilier judeţean PNL, subliniază că rezultatele guvernării PSD sunt cu totul altele decât ceea ce este prezentat, doar în ultimele zile înregistrându-se încă două „bile negre”: blocarea tuturor angajărilor în sistemul public (chiar…
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad a participat la Campionatul de înot a Ministerului Afacerilor Interne, echipa de înot a ISU Arad fiind coordonată de către colonel Cebuc Lucian. Echipa Inspectoratului…
Guvernul României a alocat nu mai puțin de 35 de milioane de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru reabilitarea unor unități de învățământ din municipiul Arad. Două dintre cele mai importante colegii din…
PSD îşi recunoaşte propriile minciuni şi erori: în jumătate de an, a modificat de două ori programul de guvernare! „Toată lumea a înţeles că nu te poţi baza pe PSD. Zilele acestea, câţiva şefi ai…
Lucrările de modernizare ale stadionului UTA sunt în desfășurare. Zilele acestea se montează structura de rezistență a acoperișului la tribuna II. Structura este una deosebită ca deschidere și conformație tehnică. Vorbim despre o deschidere la…
Judeţul Arad nu este printre pricipalii beneficiari ai Programului Naţional de Dezvoltare Locală, dar chiar şi aşa Ministerul Dezvoltării promite fonduri de peste 600 de milioane de lei, pentru finanţarea a aprox. 120 de proiecte…
Nu mai puțin de 6 proiecte ale Primăriei Municipiului Arad au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În acest fel, municipalitatea arădeană își va putea continua investițiile în învățământ, asigurând elevilor condiții optime…
Deputatul PNL Glad Varga spune că Tripa, reprezentantul PSD de Arad în Parlamentul României face confuzii în privința Centenarului și demonstrează că nu cunoaște subiectul: „Domnul Tripa uită sau se preface că nu ştie faptul…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a fost astăzi gazda unei delegaţii a Universităţii Rutgers, New Jersey, Statele Unite ale Americii. Vizita a fost mijlocită de doamna rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, ca urmare…
Deputatul PSD Florin Tripa se arată indignat de luarea de poziţie a parlamentarului PNL Glad Varga, în care acesta din urmă critică Guvernul României pentru că nu a alocat bani judeţului Arad în vederea Centenarului…
Deputatul PSD Adrian Todor afirmă că probemele de la CET Hidrocarburi, pe care PSD Arad le-a sesizat încă de anul trecut, au ajuns în atenţia Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Reacţia parlamentarului arădean vine în urma…
Cunoscut pentru preocuparea acordată spațiilor verzi, consilierul independent Marin Lupaș solicită mai multă implicare în gestionarea pădurii Ceala și a locurilor turistice din împrejurimi. Se pare că autoritățile, parcă plecate în vacanță, nu au rezolvat…
Consilierul județean, Simona Stan a prezentat în conferința de presă o parte dintre investițiile CJ privind dezvoltarea comunei Târnova: “Consiliul Județean, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean și Primăria Târnova a finalizat modernizarea taberei Căsoaia.…
Deputatul PNL Glad Varga acuză guvernarea PSD- ALDE, în spetă și pe Parlamentarii PSD arădeni, că au scos Aradul de pe harta Centenarului Marii Uniri, conform ordinelor conducerii centrale a partidului, de a marginaliza judeţele…