USR Arad propune administrației locale să aloce un procent din bugetul anual al municipiului pentru finanțarea unor proiecte propuse și susținute de locuitori. Bugetul participativ este un mecanism transparent de alocare a fondurilor și un instrument…
La Arad, o lună are 25 de… spectacole Este vorba despre “Luna plină de teatru “ – proiect al Teatrului Clasic ”Ioan Slavici “- care în anul 2018 se desfășoară în perioada 7 ianuarie –8 februarie. Spectacole…
În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania…
Camera Deputaților a adoptat, în ședința de miercuri, o serie de modificări la Legea educației fizice și sportului nr.69/2000, printre care și introducerea contractului de activitate sportivă, care va fi încheiat între un sportiv de…
Sumele necesare pentru construcția pasajelor de pe centura Aradului au fost alocate și în bugetul pe 2018. Banii sunt repartizați în bugetul pe 2018 al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), companie care…
În ultimele zece zile am prezentat zilnic sumele pe care comunele, orașele, municipiul și Consiliul Județean Arad le vor pierde dacă actualul proiect de buget al Guvernului intră în vigoare sub forma în care a…
Letiţia Stoian, primarul comunei Semlac şi preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, filiala Arad, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Consiliul Județean, că se va ajunge în situația ca primăriile să nu…
Județul Arad riscă să piardă în anul 2018 proiecte în valoare de peste 134 de milioane de euro, dacă bugetul pe anul viitor va fi votat de parlamentari în forma actuală. După ultimele modificări și…
„Toți cetățenii județului Arad, indiferent de simpatia lor politică, vor avea de suferit anul viitor în urma deciziei Guvernului PSD-ALDE prin care fiecare oraș și comună pierde zeci de mii de euro” – este de…
Pe afișul Ministerului Apărării Naționale, care promovează un concert de colinde unde va participa și ministrul Fifor, tronează imaginea sfidării arădenilor: biserica franciscană din Cetate, ruinată, cu arbori care cresc din acoperiș. “Aceasta este imaginea-simbol…
Asociaţia municipiilor din România (AMR), din care Aradul face parte, propune alocarea unei cote de 67% din impozitul pe venit direct primăriilor. În acest fel veniturile oraşelor din România vor fi la nivelul anilor trecuţi,…
Marţi, 12 decembrie 2017, la Palatul Administrativ, a avut loc semnarea protocolului de colaborare pe 2018 între Primăria Municipiului Arad, Consiliul Judeţean, Centrul Municipal de Cultură, Centrul Cultural Judeţean şi Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare…
“Deputatul PSD de Arad Florin Tripa s-a făcut de râs în Parlament, când nu a știut să răspundă la două întrebări banale puse de Antena 3 despre Regele Mihai. La cât este de „pregătit”, nu…
Primaria Municipiului Arad va acorda aproape 4000 de burse elevilor arădeni, în cuantum total de aproximativ 2.843.000 lei. Elevii din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanţă, burse de merit, burse de…
Se împlinește un an de când arădenii au pus ștampila pe unul dintre candidații din circumscripția lor electorală care să-i reprezinte în Parlamentul României. Printre cei aflați pe lista Partidului Național Liberal a fost și…
Seriozitatea, profesionalismul, dar şi locul cinci obţinut pe plan internaţional la Tallin – Estonia, în cadrul concursul „European Enterprise Promotion Awards 2017”, secţiunea „ Antreprenoriat responsabil si global”, organizat de Uniunea Europeană, precum şi cei…
Parlamentarii PSD şi ALDE au profitat în mod josnic de momentul şedinţei solemne dedicate Regelui Mihai, pentru a aduce modificări controversate legilor privind justiţia. “Suspiciunile românilor sunt pe deplin întemeiate: PSD şi aliaţii lor fac…
Animaţia „Hai să cântăm!“ (Sing!), despre un concurs de talente desfășurat cu scopul de a salva un teatru, este ultima proiecție de film care va avea loc în acest an la Cinematograful din Grădiște. Filmul,…