Deputatul Glad Varga critică atitudinea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, faţă de legea care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern, considerând că aceasta nu este decât o mostră de servilism faţă de noua…
În locul lui Cioloș a venit Dragnea. – La Ministerul Economiei, în locul lui Costin Borc – Doctorat în Economie, Wisconsin Madison, a venit fostul director al Poștei Române, Alexandru Popescu, care încasa în 2015…
“Am votat pentru oameni care au făcut fapte”, afirma plin de patetism Gheorghe Falcă în vară, ca o recapitulare probabil a sumei nereuşitelor în plan administrativ şi a tuturor proiectelor pentru judeţul Arad care au…
Cum tot studiam în ultima vreme lista propusă de mai marele Dragnea, eminența cenușie al social democraților din România, am fost convins că Mihai Viorel Fifor, pseudo senatorul de Arad va fi noul ministru al…
Iată lista guvernului Grindeanu: Vicepremier şi ministru al Dezvoltării: SEVIL SHHAIDEH Vicepremier şi ministru al Mediului: DANIEL CONSTANTIN Ministru delegat pentru fonduri europene: MIHAELA TOADER Ministrul Muncii: OLGUŢA VASILESCU Ministrul Economiei: ALEXANDRU PETRESCU Ministrul de…
E-ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate, funcţionează pe piaţă, de la 1 ianuarie 2017, sub o nouă denumire: Delgaz Grid, după parcurgerea unui amplu proces de rebranding care a presupus…
Consiliul Judeţean Arad va realiza „Strategia de dezvoltare a turismului în judeţul”, pentru perioada 2017-2021. Având în vedere că precedenta strategie a fost valabilă până în anul 2016 şi că aceasta nu insistă pe evenimente…
Preşedinţii, locţiitorii, membrii, operatorii de calculator din cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare din Municipiul Arad,sunt rugaţi să se prezinte pentru plata indemnizaţiei de participare la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, neridicată în…
De la 1 februarie cresc amenzile de circulație. Este consecința majorării salariului minim, măsura care va intra în vigoarea de la 1 februarie. Potrivit Codului rutier, punctul de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim.…
UTA a optat pentru un cantonament în Spania, respectând astfel dorința antrenorului Laurențiu Roșu, deși la un moment dat se vehicula și varianta Antalya. Pentru desfășurarea stagiului de pregatire din aceasta iarnă a fost ales…