În urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, doi consilieri judeţeni – Farago Peter şi Florin Tripa – au fost aleşi să reprezinte Aradul în Camera Deputaţilor. În urma accederii în Parlamentul României, posturile celor doi…
Grupul de lucru din cadrul Consiliului Judeţean, implicat în elaborarea noii strategii de dezvoltare turistică a judeţului Arad, a avut astăzi o nouă întâlnire, cu operatorii din turism. În cadrul dezbaterii, reprezentanţii din sistemul hotelier,…
„Sunt absolut sigur de faptul că începând cu 2018, dacă nu chiar mai devreme, Guvernul va renunţa la cota unică de impozitare, cu toate că păstrarea ei la 16% este una dintre principalele prevederi ale…
Început de an și de „meci” la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, cu doi reputați cavaleri ai fluierului, Ioan Igna și Ovidiu Hațegan. Cei doi vor fi protagoniști ai proiectului bibliotecii „Personalități arădene”, evenimentul urmând…
Arădenii iubitori ai literaturii și teatrului sunt invitați la un recital de poezie eminesciană, ce va avea loc la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad. Purtând titulatura „Dincoace de Eminescu, acesta va fi susținut…
Deputatul PNL Arad Glad Varga încearcă să-și construiască o imagine de politician „altfel“, numai că influența nefastă pe care președintele Gheorghe Falcă o are asupra sa zădărnicește aceste eforturi. Glad Varga ne anunța în urmă…
În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a nascut în cetatea Orini, în familia…
Președintele organizației municipale a PNL Arad, Geanina Pistru, consideră că numirea premierului, în persoana lui Sorin Grindeanu, este una care determină așteptări mari pentru dezvoltarea zonei de vest a României: „Mă bucură faptul că noul…
Consilierul municipal Lucian Riviş Tipei consideră că este necesară, chiar obligatorie, o întâlnire între parlamentarii arădeni şi reprezentanţii administraţiei publice, pentru a discuta, împreună, obiectivele prioritare ale municipiului şi judeţului. „O asemenea întâlnire trebuie organizată…
“După cum am promis, Partidul Social Democrat se ține de cuvânt și începe să bifeze punct cu punct reperele din Programul de Guvernare. Cetățenii ne-au investit cu încredere, iar parlamentarii PSD și echipa guvernamentală își…
Frigul ce se anunţă pentru sfârșitul săptămânii crește riscul apariţiei îngheţului pe reţelele de distribuţie a apei potabile dar şi în instalaţiile interioare. Compania de Apă Arad vă recomandă să luați măsuri de protejare a…
Deputatul liberal arădean Glad Varga, prezent astăzi în ședința plenului din Camera Deputaților, a votat pentru creșterea pensiilor prin neimpozitarea lor, fiind vorba de pensiile mai mici de 2000 lei. Însă, deputatul Varga, susține că…
În luna decembrie 2016, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” a judeţului Arad şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat 776 misiuni de intervenţie. Cele 7 subunităţi ale…