Președintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a fost prezent azi la Arad, pentru o întâlnire cu membrii din Arad ai acestei formaţiuni politice (PSRO), practic o lansare oficială a filialei judeţene, ce va fi…
Joi, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, un echipaj al Detașamentului Jandarmi Sebiș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a depistat două persoane care sustrăgeau…
PSD Arad a atras atenţia de nenumărate ori asupra gravităţii situaţiei în care se află CET Arad şi a încercat în luna decembrie, prin cei doi parlamentari, deputatul Dorel Căprar şi senatorul Mihai Fifor, să…
Administraţia locală condusă de PNL Arad nu are soluţii pentru redresarea CET. Acest aspect reiese cu claritate din şedinţa Comisiei pentru Dialog Social care a abordat problema furnizării de căldură şi apă caldă populaţiei. „Constatăm…
FotoClubPro Arad a vernisat expoziţia Salonului Internaţional de Artă Fotografică aflat anul aceasta la a IV-a ediție, unde s-au înscris artişti fotografi din 27 de ţări de pe cinci continente, cu peste 700 de lucrări.…