Gheorghe Falcă cere din nou demisia directorului Filarmonicii de Stat Arad, după ce managerul ce Văcean a trimis un mesaj jignitor unui fost consilier local Cătălin Lazurcă. „Mi-am amintit de mecla ta patetică de maimuţoi…
Luni, într-o conferință de presă, primarul Gheorghe Falcă a precizat că mai multe străzi din municipiul Arad cuprinse în Programul Național de Dezvoltare Locală vor fi modernizate. Este vorba despre șase străzi din cele 27…
Copreședintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, spune că formațiunea sa nu încearcă să racoleze primari sau consilieri de la PNL, cum spun unele zvonuri, dar și că partidul este deschis oricui împărtășește valorile liberale. „Doresc să…
Consiliul Județean Arad, în calitate de administrator al DJ 708 Slatina de Mureș – Gurahonț anunță că tronsonul cuprins între Slatina de Mureș și Mădrigești va fi redeschis circulației cetățenilor începând de luni, 11.01.2016, de…