În această dimineață consilierii locali municipali s-au întrunit într-o ședință care a avut pe ordinea de zi nu mai mult de 14 proiecte de hotărâre. Cele mai neînsemnate au trecut ca pe bandă rulantă, respectiv…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, anunță că liberalii au depus, zilele trecute, trei acțiuni la Curtea de Apel București, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta din…
În perioada 6-8 februarie 2015 s-a desfăşurat la Braşov Adunarea Generală a PES activists România în cadrul căreia au fost lansate propunerile organizației pentru statutul PSD, soluțiile europene la reformele instituționale ce urmează a avea…
Trăind într-o epocă în care timpul pe care îl acordăm nouă înșine reprezintă un lux pentru fiecare dintre noi, Academia Karanna își adaptează cursurile de dezvoltare personală și spirituală la noua eră tehnologică. Astfel, cursanții…
scris de: prof. Ioan Tuleu După terminarea războiului, 8-9 mai 1945, în Polonia s-a instalat la conducerea statului un guvern dominat de comunişti care a avut grijă să-şi asigure dominaţia asupra ministerelor de forţă precum…
În primul meci din Fed Cup, Simona Halep a invins-o categoric pe Silvia Soler-Espinosa, 6-2 6-1, ducând Romania la scorul de 1-0 impotriva Spaniei. Halep a avut nevoie de circa 70 de minute pentru a…
Campioane, frumoase si sexy! Sportivele au fascinat dintotdeauna si au castigat enorm de mult pentru ca au acceptat sa pozeze pentru reviste imbracate sumar sau chiar dezbracate. Iata TOPUL celor mai mari sportive care au…
Disperat că I se duce popularitatea de râpă, primarul Gheorghe Falcă a găsit un nou motiv să arunce praf în ochii arădenilor : cică, vrea să organizeze referendum, să spună arădenii dacă sunt sau nu…
Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea dezbaterii publice, luni,09.02.2015 de la orele 1500 sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general de venituri şi…
111 Film continuă proiectul inițiat în toamna anului 2014: Filme după gratii – proiecții în penitenciare. În perioada 9 – 20 februarie 2015, filmul românesc va ajunge din nou în fața publicului din alte două…
scris de: prof. Ioan Tuleu Românii aveau o frică instinctivă de tancuri, spunea un general german despre modul în care luptau soldaţii români pe frontul de est. Despre lupta cu tancurile sovietice în Bătălia Stalingradului…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că în spatele avalanşelor de contestaţii la licitaţiile privind achiziţiile publice stau, de multe ori, influenţe politice. Având în vedere acest aspect, spune Purcaru, simplificarea legislaţiei în domeniu, pentru…