Primăria Municipiului Arad desfășoară lucrări de amenajare a Arenei Gloria pentru European Throwing Cup 2016, care se va avea loc în perioada 12-13 martie. Campionatul European de Aruncări lungi este organizat de Federația Română de…
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, un amendament care prevede creşterea salariilor bugetarilor cu 10%, şi cu 25% a salariilor din sănătate. Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, declară că liberalii, votând un amendament al PSD care…
Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a declarat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că Guvernul PSD condus de Victor Ponta și-a bătut joc de arădeni timp de trei ani și jumătate. Țolea spune…
Luni, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, un echipaj de jandarmi, din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Chișineu Criș, aflat în serviciu pe linia menținerii ordinii și liniștii publice, a observat faptul…
Judeţul Arad a primit peste 11,6 milioane de lei pentru drumurile judeţene şi comunale. Alocarea pe judeţe a sumelor s-a făcut în funcţie de criterii obiective: kilometri de drumuri şi starea drumurilor. „Este o…
Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad şi Asociaţia Film ETC. invită arădenii miercuri, 11 noiembrie, ora 16.00, la Sala Ferdinand a Primăriei Arad, la o dezbatere publică a primului document strategic privind Strategia…
În cea mai neagră saptămână a României, în care s-au pierdut 45 de vieți, în care peste 100 de tinerii muribunzi se zbăteau între viață și moarte iar strada plângea și își striga nemulțumirile, Primăria…
UTA are programate în această săptămână două partide oficiale, ambele în deplasare, iar Suporter Club UTA invită suporterii să îi fie alături. „Începe o săptămână grea pentru UTA în care vom avea de jucat pe…
Concertul de muzică de cameră cu titlul „Classic meets jazz“ programat pentru a doua zi, marţi, 10 noiembrie, orele 18.00, la Sala “Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ din Arad, propune publicului meloman un program incluzând…
Duminică, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmi, aflat în serviciu pe linia menținerii ordinii și liniștii publice, în municipiul Arad, a fost sesizat cu privire la furtul unui telefon mobil.…
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră, derulat de Consilul Judeţean Arad, cu un impact deosebit şi asupra turismului arădean, va fi inaugurat sâmbătă, 14 noiembrie. Vorbim despre „Drumul vinului Păuliş-Ghioroc-Covăsânţ-Şiria”, un proiect…
Sezonul sărbătorilor de iarnă se apropie iar pregătirile pentru decorarea orașului au început deja. Echipele operatorului serviciului de iluminat public au început de câteva zile montarea instalațiilor pentru iluminatul festiv pe principalele artere din oraș.…
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, consideră că lansarea pe piaţă a reinstaurării monarhiei în România constituie doar o „speculare a emoţiei generale şi a revoltei maselor împotriva politicii şi politicienilor”. Purcaru este de părere că…
Primăria Municipiului Arad organizează noi întâlniri cu cetățenii pe tema propunerilor preliminare de actualizare a Planului Urbanistic General. Documentația poate fi consultată pe site-ul www.primariaarad.ro. Întâlnirile vor avea loc : – Marți 10 noiembrie, ora 18,…
Primul ministru interimar Sorin Câmpeanu a anunţat că salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 ianuarie 2016 la 1 200 de lei. „Anunţul este important din mai multe puncte de vedere. În…
O delegație a Camerei de Comerț și Industrie din Pancevo (Serbia), formată din Dragan Bosilj, preşedinte, Dragan Bukvić, vice-preşedinte, Milena Vujaklija, secretar al Centrului pentru Relaţii Economice și Zoran Virić, secretar al delegaţiei, s-a aflat…
Actuala Coaliție Detine un numar de 297 de parlamentari. Acceptand ideea ca aceasta ramane unita, atunci vorbim despre un procent de aproximativ 55% din numarul parlamentarilor. In scenariul reconfigurarii unei alte majoritati, in urma consultarilor…