Premierul încă în funcție, Victor Ponta a decis în ultima ședință de Guvern, înaintea dizolvării cabinetului, să emită o ordonanță de urgență ce prevede o creştere salarială în învățământ identică cu cea de la sănătate,…
Primăria Municipiului Arad a lansat licitația publică pentru proiectul de reabilitare a Unității Militare din Gai, investiție care va fi realizată din bugetul Municipiului Arad. Militarii vor primi din partea orașului o nouă cazarmă amenajată…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt bilanț negativ al celor aproape patru ani în care Victor Ponta a fost premierul Guvernului României. „Această demisie…
Flavius Măduța a luat decizia de a se retrage din funcția de președinte al organizației municipale PSD și din funcția de președinte executiv al PSD Arad. „Decizia am luat-o cu mai mult timp în urmă,…
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, îi acuză pe PNL-işti că folosesc demisia Guvernului Ponta pentru manipularea electoratului şi crearea de instabilitate a ţării. „Aşa cum am mai spus, demisia unui Guvern din cauze emoţionale de…
Municipiul Arad și Sectorul XII Budapesta– Hegyvidék, organizează joi, 05 noiembrie 2015 la ora 18.00 la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad vernisajul expoziţiei artistului plastic Veszely Ferenc din Budapesta. Evenimentul de artă plastică face…
Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Sonoro organizează joi, 12 noiembrie 2015, de la ora 19.00, la Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ al Municipiului Arad, un concert extraordinar de muzică de cameră…