Festivalul internațional Logos, Arte și Har, a reprezentat, în săptămâna a doua a manifestăilor sale (10-13 mai), și fericitul prilej de a creea comuniune, de a extinde comunicarea între orașe, organizații cultural-artistice, universități, parohii și…
Senatul a respins definitiv iniţiativa de desfiinţare a două judecătorii din judeţul Arad, respectiv Chişineu-Criş şi Gurahonţ. Anul trecut, Camera Deputaţilor a respins acest proiect. Solicitarea de desfiinţare a celor două judecătorii, alături de alte…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că rămînerea pe funcţie a managerului Filarmonicii, Alin Văcean, este o nouă demonstraţie a modului în care administraţia pedelistă conduce Aradul. „După ce artiştii de la Filarmonică au făcut…
În 16 mai începe cea de-a 18-a ediţie a Supermaratonului Békéscsaba-Arad-Békéscsaba, un eveniment-emblemă al prieteniei dintre cele două oraşe, precum şi o competiţie sportivă de referinţă, pentru care participanţii se pregătesc cu sârguinţă. Startul se va da…
Reprezentanții Partidului România Unită vor participa la dezbaterea publica iniţiată de PrimăriaAradprivind modificarea tarifelor în zonele de agreement Ștrand Neptun și Patinoarul Arad. In ședința Biroului Executiv Județean Arad al PRU au fost stabilite propunerile…
Judeţul Arad se va bucura, peste cinci luni, de infrastructură modernă de transport pe una din porţiunile judeţene cele mai importante: Drumul Vinului. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat astăzi, contractul pentru finalizarea…
Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Voinţa organizează a cincea ediție a Cupei Aradului la Ciclism. Sunt invitați să participe toți iubitorii ciclismului, indiferent de vârstă sau de tipul de bicicletă pe care…