Finala Campionatului Naţional de judo rezervată categoriei sub 18 ani, juniori II a adus tinerilor sportive rezultate foarte bune. Marc Boldiş (CS Victoria Nădlac), antrenor Adrian Rău, a devenit campion naţional la categoria 100 de…
UTA a mai realizat o mișcare importantă pe piața transferurilor, reușind să-l achiziționeze pe atacantul Szabolcs Szekely (29 de ani), ultimul golgeter al Politehnicii Timișoara. Szabolcs Szekely e născut în Aiud, la 29 iunie 1985,…
Azi, „Sala Ferdinand” din cadrul Primăriei Arad a fost gazda unei dezbateri publice pe tema proiectului de buget 2015. Au fost prezenți în sală, consilieri locali, funcționari și reprezentanți ai instituțiilor subordonate municipalității, dar și…
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cererile procurorilor de arestare a Elenei Udrea. Deputaţii au aprobat prima cerere de arestare a Elenei Udrea, precum şi cererile de urmărire penală în dosarul Gala Bute. Pe ordinea de…
Arădenii sunt intrigați după ce au solicitat certificate de urbanism de la autoritățile locale. Primăria Municipiului Arad nu mai eliberează certificate de urbanism pentru arădenii care locuiesc în zona istorică a orașului. Dacă aceștia vor…
Preşedintele filialei municipale a Partidului Liberal Reformator, Ionel Ciupe, acuză vechiul PNL de trădare a electoratului, electorat care în 2012 a votat masiv programul USL. „PNL se află sub hipnoza PDL, cel care, în 2012,…
La Oroshaza a avut loc ieri “Turneul de Iarnă”, o competiție juvenilă de fotbal în sală pentru copii născuţi în anul 2007. La startul întrecerii, care a beneficiat de participarea a zece echipe, s-a aflat…
În această dimineață consilierii locali municipali s-au întrunit într-o ședință care a avut pe ordinea de zi nu mai mult de 14 proiecte de hotărâre. Cele mai neînsemnate au trecut ca pe bandă rulantă, respectiv…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, anunță că liberalii au depus, zilele trecute, trei acțiuni la Curtea de Apel București, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta din…
În perioada 6-8 februarie 2015 s-a desfăşurat la Braşov Adunarea Generală a PES activists România în cadrul căreia au fost lansate propunerile organizației pentru statutul PSD, soluțiile europene la reformele instituționale ce urmează a avea…
Trăind într-o epocă în care timpul pe care îl acordăm nouă înșine reprezintă un lux pentru fiecare dintre noi, Academia Karanna își adaptează cursurile de dezvoltare personală și spirituală la noua eră tehnologică. Astfel, cursanții…
scris de: prof. Ioan Tuleu După terminarea războiului, 8-9 mai 1945, în Polonia s-a instalat la conducerea statului un guvern dominat de comunişti care a avut grijă să-şi asigure dominaţia asupra ministerelor de forţă precum…