Atacurile unor reprezentanţi ai PNL la adresa Guvernului, pentru că ar diminua sumele alocate unor unităţi administrativ teritoriale, sunt nejustificate. „În realitate, cei de la PNL, în vechiul stil al PDL, acţionează gen hoţii strigă…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, este de părere că premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze urgent, după ce o anchetă de presă a scos la iveală afacerile dintre întreaga familie a liderului PSD și companiile…
scris de prof. Ioan Tuleu Până unde merge libertatea cuvântului, respectiv libertatea de expresie, iată o dezbatere declanşată de recentele evenimente teroriste din Paris, capitala Franţei, unul dintre statele cele mai liberale în această privinţă.…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, este de părere că premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze urgent, după ce o anchetă de presă a scos la iveală afacerile dintre întreaga familie a liderului PSD și companiile…
foto: râpade la Babi Iar scris de: prof. Ioan Tuleu Pe 29 septembrie 1941, cea mai mare parte din comunitatea evreiască rămasă la Kiev, după retragerea trupelor sovietice, a fost chemată să se adune la…
Împlinirea, la 15 ianuarie, a 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu a fost cel mai potrivit moment pentru lansarea celei de-a IX-a ediții a Concursului național de scrisori de dragoste „Dulcea mea…