Proiectul „Parlamentul Tinerilor” a ajuns la cea de-a VI-a ediție, iar Aradul a fost reprezentat de această dată de către cinci tineri. Este a șasea oară când Asociația Pro Democrația, în parteneriat cu Camera Deputaților…
Deputatul PNL de Arad Claudia Boghicevici i-a îndemnat astăzi pe tinerii din Republica Moldova care studiază sau muncesc în România să participe în număr mare la votul din 30 noiembrie a.c. Deputatul PNL consideră că…
Mircea Băsescu a ieşit din arestul Poliţiei Capitalei, fiind aşteptat de doi dintre avocaţii săi, cu care a plecat spre Constanţa, unde va sta în arest la domiciliu. Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a ajuns,…
Deputatul Nicolae Păun a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va depune în următoarea sesiune parlamentară, la Parlament, un proiect privind graţierea colectivă a celor care au pedepse între unu şi cinci ani, pentru acte care…
UTA a încheiat turul de campionat pe o poziţie ce îi oferă şanse importante la promovarea în liga a doua. ”Cele trei puncte ce ne separă de ocupanta locului I nu reprezintă o diferenţă insurmontabilă,…
scris de: prof. Ioan Tuleu Există oameni care nici în cele mai îngrozitoare situaţii în care se află nu se pot elibera de ura pe care o au faţă de semeni de ai lor din…
scris de: Cristian Țițca În perioada interbelică, un sociolog american a studiat România timp de doi ani. A citit cărțile de căpătâi ale literaturii române. A străbătut țara la pas pentru a vorbi cu românii.…
FotoClubProArad în colaborare cu Complexul Muzeal Arad vă invită joi 4 decembrie, de la ora 18.00, la Sala Clio la vernisarea expoziţiei „DEBUT”. Este vorba despre un eveniment inedit ce îi are în prim-plan pe…
Calendarul acţiunilor cultural-artistice şi sportive pe luna decembrie se va afla spre aprobare pe masa consilierilor municipali în cadrul şedinţei din 27 noiembrie. Acțiunile cultural-artistice și sportive urmează să se desfășoare în oraşul nostru, în…
Sub o nouă abordare, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad reînvie tradiția manifestărilor dedicate Sărbătorilor de Iarnă, joi, 11 decembrie 2014, la Expo Arad în cadrul evenimentului Festivalul Tradițiilor de Iarnă. Vă invităm…
BERBEC Berbecul va lupta în această săptămână pentru carieră şi competiţie, văzând viaţa ca pe un duel. Nativii care ştiu să îşi pună pe val ambiţiile şi forţa mentală vor avea parte de un succes…