Astazi, 30 septembrie 2014, a avut loc şedinta Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, la care a participat domnul Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO. Dezbaterile s-au concentrat pe…
Domnule Victor Ponta, vorbiți constant despre o „Mare Unire a românilor”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Marea Unirea înseamnă să dărâmăm zidurile care au fost construite între noi, zidurile între cei din Ardeal şi cei…
Primarul Gheorghe Falcă i-a dezinformat grosolan pe cetăţenii din Aradul Nou, indignaţi pe bună dreptate de starea drumurilor din cartier. „Primarul Falcă a încercat să se scuze şi a spus foarte multe lucruri neadevărate. Să…
Cicliștii de la Voința Arad au avut o prestație meritorie la Campionatele Nationale de velodrom 2014, desfășurate recent pe velodromul din Parcul Dinamo. Sportivii arădeni nu si-au dezamăgit nici de această data fanii, întorcându-se de…
Suporter Club UTA speră într-o prezență cât mai consistentă a fanilor alb-roșii la meciul pe care favoriții lor îl vor susține la finalul acestei săptămîni la Giarmata. ”Vineri, 3 octombrie, UTA joacă la Giarmata un…
Comisia Judeţeană a Arbitrilor din Arad anunţă începerea unui nou curs de formare a arbitrilor de fotbal, începând cu data de 20 octombrie 2014. Se pot înscrie fete şi băieţi cu vîrsta minimă 14 ani.…
Deputatul ACL de Arad Claudia Boghicevici condamnă proiectul de rectificare bugetară anunțat public de guvernul Ponta, acuzând faptul că pentru satisfacerea intereselor baronilor PSD sunt sacrificate domeniile care pot genera locuri de muncă. Cea mai…
Corina Crişan, prim-vicepreşedinte al Alianţei Creştin Liberale Arad, acuză Guvernul PSD că neglijează, din nou, judeţul Arad, în contextul în care Ministerul Sănătăţii a distribuit 37 de ambulanţe noi în 15 judeţe, dar niciuna pentru…
Prim-vicepreşedintele Alianţei Creştin Liberale Arad, Adrian Ţolea, condamnă decizia Guvernului PSD de a tăia bani din bugetul Ministerului Educaţiei şi de la capitolul investiţii şi de a-i da primarilor. Liderul ACL Arad este de părere…