La clubul „Activ”, gazda turneului internațional de tenis feminin “Ilie Năstase” Arad dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari a avut loc astăzi o conferinţă de presă. Alături de reprezentanţii mass-media au…
Cei trei tehnicieni, Roland Nagy, Radu Anca şi Sebastian Huțan alături de 24 de jucători ai UTA-ei au plecat la drum cu destinaţia Mallnitz (Austria). UTA beneficiază de o pregătire centralizată în stațiunea austriacă până…
AJF Arad a anunţat componenţa seriilor Ligii a V-a, care va cuprinde două serii a câte 16 echipe. Cele două serii sunt: Seria A: AS Aluniș, Atletico Arad, Cetate Săvârșin, Înfrățirea Iratoșu, Mureșul Zădăreni, Olimpia…
Divizia Națională de Rugby se reia cu meciurile etapei cu numărul zece, programate în acest week-end, după o pauză de trei luni. Din nefericire pentru rugbyul arădean, partida dintre RCM Galați și CS UAV Arad…
Astăzi stadionul din Pîncota a fost inspectat de reprezentatul zonal al FRF, Mircea Sârbu (președintele AJF Hunedoara). Preşedintele Pavel Piroș a răsuflat uşurat după ce în ciuda tuturor cârcotaşilor (care sperau să nu fie omologat),…
Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PDL Arad, condamnă modul în care Guvernul PSD a condus România în primele șase luni ale acestui an. Liderul PDL Arad spune că guvernarea din prima jumătate a acestui an este…
Joi, 31 iulie 2014, a avut loc semnarea contractului de finanţare pentru pentru proiectul „Ambulatoriul integrat din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate”. Finanțarea proiectului…
Deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul departamentului Muncă şi Protecţie Socială în Guvernul Alternativă PDL, trage un semnal de alarmă în privinţa lipsei totale de reacţie a Guvernului PSD faţă de programele europene destinate combaterii şomajului în…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 237 de…