Duminică, la biserica ortodoxă din cartierul Sânicolaul Mic, Bogdan Gheorghe Noghiu și-a lansat primul album cu pricesne. Intitulat „Lacrimi mari“, Bogdan a ales să lanseze în această perioadă albumul pentru că în aceste zile creştinii…
Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad, îl ironizează pe Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, afirmând că „dacă domnul Căprar m-a făcut locotenentul primarului Falcă, mă simt mândru de asta. Noi, la PDL, cunoaştem munca…
Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova în cooperare cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal au desfăşurat, în acest sfârşit de săptămână, o acţiune pe linia prevenirii şi…
SenatorUL PDL de Arad, Constantin Traian Igaş critică dur modificările aduse de Guvernul Ponta programului Prima Casă, iniţiat pe vremea guvernării democrat-liberale. „Guvernul USL ne-a dat încă o dovadă de incompetenţă prin modificările aduse la…
Începând de astăzi, 12 august 2013, intră în vigoare prevederile Legii 175/06.06.2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005, în sensul schimbării vârstei de amprentare a minorului de la 6 la 12 ani,…
Unul dintre „locotenenţii” de rangul doi ai primarului Gheorghe Falcă, Adrian Ţolea, a dat întreaga măsură a propriei ignoranţe printr-un atac lipsit logică şi coerenţă la adresa vizitei întreprinsă de deputatul PSD Dorel Căprar în…
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal Arad de miercuri se află, spre a fi aprobat de către aleşii locali, un proiect de hotărâre care prevede o nouă rectificare a bugetului general al…