2000 de lei amendă dacă nu cureți zăpada de pe trotuar

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 09, 2015 with No Comments

Cetățenii au obligația, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad nr. 162 din 2006, să mențină curățenia pe trotuarele din proximitatea imobilelor în care locuiesc, respectiv pe locurile de parcare folosite. De asemenea, cetățenii sunt obligați, prin același act normativ, să întrețină și curețe periodic și ori de câte ori este nevoie șanțurile, rigolele și podețele din apropierea locuințelor lor, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

În ultimele zile, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Arad au început o amplă acțiune de avertizare în teren a cetățenilor cu privire la obligațiile menționate anterior, rugând arădenii să respecte nemijlocit obligațiile amintite, în caz contrar fiind pasibili de plata unor sancțiuni contravenționale care urmează a fi aplicate, în cuantum de până la 2000 de lei, în cazul agenților economici și de până la 1500 de lei în cazul persoanelor fizice.

Ccele mai mari probleme le ridică, la ora actuală, proprietarii de locuințe sau spații comerciale care nu îneleg, conform legislației în vigoare, să îndepărteze de pe trotuarele din apropierea imediată zăpada și insulele de gheață care pun în pericol trecătorii. De asemenea, Poliția Locală avertizează și cu privire la situațiile în care există pericolul iminent de cădere a zăpezii sau țurțurilor de pe clădirile înalte. Deținătorii au obligația să ia măsuri de marcare a perimetrului expus, de avertizare și de îndepărtare a acestora cu mijloace proprii sau prin intermediul firmelor care au dotări specifice.

No Comments

Comments for 2000 de lei amendă dacă nu cureți zăpada de pe trotuar are now closed.